Despre falsul mulțumesc

E în toate mailurile alea care se încheie cu el pe post de formulă de salut.

Apare atunci când, deși cineva te calcă pe bătături, trebuie să respecți normele sociale și îți îngustezi privirea, tragi un rânjet și scoți un *mulțumesc* chinuit printre dinți, ca să nu o dai de gard cu replica care reverberează pe bolta palatină.

E cuvântul ăla din 9 litere pe care îl tastezi apăsat după ce ai primit un răspuns pe care nu îl doreai spus chiar atât de răspicat.

E formula prin care ai vrea să spui de fapt *$%*.. și **%%^##@ ! Dar taci, bagi o mantră și te calmezi.

Falsul mulțumesc se simte. Falsul mulțumesc te depersonalizează. Falsul mulțumesc e marca ipocrizei pe care ți-o impun toate normele.

Evită-l! Scoate-l din mailuri! Nu îl mai spune când nu îl crezi, dacă simți că te mănâncă din interior. Multumesc pentru ce? *Decât* Mulțumesc!

 

RPrecu se da pe blog

Nu stiu daca si-a facut cadou de 1 martie sau ne-a facut noua cadou, dar in sfaaaar-siiiit, si-a facut blog prietena mia RPrecu.

O sa taie si o sa spanzure, la cum o cunosc eu. Dar o sa ne arate si niste fotografii prea minunate de pe coclauri.

Doamnelor si domnilor, enjoy blogul RPrecu

Invataturile lui Pietricel junior catre sora lui mai mare

Va vine sau nu sa credeti exista un Pietricel si mai mic in familia mult extinsa  din care fac parte.  Purtandu-mi numele, juniorul intra in miezul vietii de liceu.

Va mai amintiti cum era ? Pauze petrecute la tigara ascunsi in spatele scolii, tocilari chinuiti, chiuluri.

Acum ca ati recunoscut gustul deliciilor din liceu, uitati-le. La generatia asta totul e schimbat de la distractii pana la mod de viata.  Se lipesc in liceu cu tipe mai mari, culmea. Se dau pe net toata ziua, ies la bowling si mor dupa ultimul XBox, pe care daca nu il ai, esti cel mai fraier dintre fraieri, da?

Ce iarba ? Asta se fuma intr-a opta. Au trecut acum la etnobotanice, doar se pot cumpara mai multe din banii de alocatie. Frate-miu are prieteni care intai trag pe nas niste chestii apoi fumeaza o nemernicie pe nume Ninja cumva.

Este citez “foarte tare!”. De ce ? Pentru ca practic te imobilizeaza si nu-ti mai poti misca nici un membru.

Sigur ati vazut specimene din astea pe la televizor, intinsi pe paturi prin spitale.

Nu asta este insa invatatura. Pietricel junior a dat dovada de intelepciune zicand : nu mai beau, nu mai fumez porcarii, raman pe tigari. sunt mai sanatoase. Si asta la 15 ani. It runs in the family:)

guilty pleasures

Visatul cu ochii deschisi in momente care necesita intreaga-mi atentie. Vorbitul cu gura plina cand cuvintele trebuie sa tasneasca acum sau isi pierd valoarea. Un cartof prajit acoperit de maioneza in timp de cura. Un dans in care dai totul exact in momentul in care toti prietenii te asteapta imbracati la usa clubului. Cititul pe sub banca in timpul orelor. ros de unghii. dormitul pana la amiaza cand razele soarelui se pierd printre asternuturi. Verdele in exces.

 

Cat traiesti cu salariul minim ?

Multi dintre voi nici nu stiu cat e salariul minim, pun pariu. Dupa ce va documentati bine aflati ca e 461 de lei. Adica putin peste 4 milioane jumate.  Adica putin peste 100 de euro. Banii astia ti-ar ajunge pentru mancare berechet pentru o luna. In strainatate.

Aici not so much. Dau cam 2 milioane pe runda de cumparaturi si nu-mi cumpar branzeturi cu mucegaiuri nobile.

Revenind. Cat te tin banii astia pe luna ? Eu platesc o treime din chirie cu ei. Si gata, as face fotosinteza. Daca ar fi sa ii am drept bani de buzunar chibzuiti, mi-ar ajunge o luna, cu mari sacrificii.

Ce te faci insa cand din banii astia trebuie sa platesti utilitati, intretinere si sa mai pui si mancare pe masa ? Daca fumezi te-ai ars. Mi-a venit sa scriu despre asta cand am vazut ca patru studenţi clujeni incearca sa trăiasca, timp de o lună, cu salariul minim pe economie. impartit la zile, suma totala de cheltuit e 15 lei. Un drum cu taxiul din Casin pana-n Berceni.

Nu stiu cum va iesi experimentul lor social, dar sunt sigura ca nu va  ilustra nici o treime din problemele pe care le intampina oamenii cu salarii atat de mizere.

Tu la ce ai renunta daca te-ai trezi cu 461 de ron in cont, lunar ?

Lungul drum spre Hermannstadt

Poate fi o adevarata aventura daca nu alegi cu grija cele patru roti pe care urmeaza sa-ti petreci cele 5 ore – cam atat faci pe drum cu autocarul.

Din plictiseala si dorinta de a pleca mai repede am aruncat un ochi pe autogari.ro ca sa inlocuiesc  Transmixtul ce pleaca intotdeauna la 16.30 din autogara Militari.

Trei scroll-uri mai incolo il apucasem pe Dumnezeu de-un picior. Autocar spre Sibiu care pleaca de la Gara de Nord la 2.30. Ce imi puteam dori mai mult ?

Am aflat in benzinaria ce ii servea drept statie. Microbuzul obosit, cu pneuri jerpelite si sofer in aceeasi stare a gasit de cuviinta sa parcheze fix in mijlocul drumului. Cu frigiderul umplut instant de carne de toate felurile si marimile am incercat timid sa pun bagajul la cala.

Little did I knew ! Am fost informata ca bagajele au un loc special in spate. Tarand cu greu 6 kile de troller, printre pasagerii asudati ce convietuiau in habitaclul plin de miasme m-am regasit in cala improvizata pe scaunele din spate. Un morman trona acolo asteptand mot, bagajul meu.

In consecinta am clacat. Cu o privire superioara am smul bagajul din mana soferului soios si dusa am fost in Militari, la Transmixtul meu de nadejde.

So, daca vreti sa mergeti la Sibiu recomand masina din dotare. Daca nu sunteti in posesia ei evitati trenul, cu tot cu intarzieri ajunge sa faca 9 ore. Autocarul e cea mai buna varianta, mai ales daca aveti un carnet de student. Tineti minte, nu Centrotrans. Deloc, nici daca vreti sa faceti experimente:)

Regina de Pica

…as fi cu siguranta. Rolul se muleaza ca o manusa.  Nu exista coltisor din Bucuresti unde sa nu fi picat cel putin o data. Am harta Europei imprimata pe genunchi.

Dar sa terminam cu nota asta frivola. Mika mi-a dat o tema serioasa, o reteta pe baza de vise. Ce -as face daca as fi regina pentru o zi ? Adica mai mult decat o banala queen of procrastination ca acum ?

Mmmm..incepe sa miroasa a fursecuri calde pregatite in bucataria micului meu palat ascuns intre mesteceni.

Pentru ca sunt regina absoluta as desfiinta diminetile de luni si serile de duminica. Nu exista nimic mai hatru ca dou-ul asta fatal.

In regatul meu ar fi interzise televizoarele. Supusii mei le folosesc oricum doar ca obiect bun pentru depozitat gecile de iarna sau colectii vechi de ziare.  Nici nu au nevoie de cutia magica din moment ce au in fiecare seara proiectii de filme pe alese. Sunt o regina moderna asa ca filmele independente sunt ridicate la rang inalt la mine in imparatie.

Fiind monarhie absoluta, nu exista politicieni. Erau in urma cu ceva vreme, dar m-am enervat si i-am transformat in lachei credinciosi si paharnici repede bagatori de seama.

In gradina mea piersicile ar creste din radacinile copacilor trantiti cu susu-n jos. Nu se gandeste nimeni ca radacinile tanjesc dupa soare si coroana copacilor viseaza la furnicaturile date de  seva hranitoare.

Pisicile ar huzuri pe sezlong toata ziulica iar soriceii s-ar plimba cu nonsalanta prin fata lor. Pentru ca sunt stapana pentru un regat al iubirii.

Mi-as scoate cochetaria de pe fundul cufarului si i-as da frau liber imbracand  rochii scumpe ca sa-mi plimb trena pe la baluri vestite.

Ah da,as pleca intr-un an sabatic, in cautarea Eu-ului meu calator. Poate ca l-as si gasi. Sau poate ca nu, dar incercarea merita tot efortul.

Daca as fi regina pentru o zi mi-as strange toti prietenii si i-as rasplati pentru dragostea lor. I-as lua pe toti in caleasca cu numar de Air Force One si ne-am pierde pe undeva pe o plaja, dansand la infinit.

On a perfect day

nu ne-am certa sub nici o forma. Nu am arunca aspre cuvinte, nu ne-am feri de ele, nu am ataca, ar sucomba toata agresivitatea latenta.

ar ploua cu cearceafuri albe si bile colorate de guma. ar mirosi a primavara si ne-ar fi dor de clatite cu dulceata.

am mirosi parfumuri si am proba toate hainele care nu ne mai veneau.

ar fi soare pana in strafundurile sufletului.

bineinteles, perfectiunea nu exista.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=OnTyZFYdg7Q]

Fericirea mi-a ramas captiva in Cantemir

Fericirea suprema, momentul ala  in care simti ca plutesti si ca intreg universul concura la starea ta de bine a durat 2 ani.

Am cunoscut-o intr-un apartament mizer in care puzzle-ul cu pereti cazuti era jocul fiecarei zile. Apartamentul construit in 70 si conservat ca atare pana in 2008 a fost prima casa dupa parasirea cuibului parintesc.

Au fost doi ani cu nu prea multi bani, doi ani cu chirii uriase si conditii precare. Doi ani in care am spalat blugii de mana si am degerat din cauza ferestrelor scorojite care nu tineau caldura in camera. Doi ani in care nu conta nimic din toate astea pentru ca serotonina imi invada toate celule si masca totul.

Intre timp fericirea s-a estompat odata cu cresterea nivelului de trai. Apartamentul daramat a fost inlocuit cu unul utilat si dotat, salariul a crescut si el,  escapadele prin strainataturi s-au inmultit si ele.

Fericirea a ramas insa prinsa intre peretii celor doua camere scorojote din Cantemir.  Privesc cu jind usa balconului deschis spre bulevard in speranta ca o conving intr-o zi sa ma urmeze.

Din dor de el

Scriam postul asta in urma cu doi ani. Doi ani care nici nu stiu cum au trecut. Doi ani de cand mai vorbesc doar rar cu Tataie. In vis.

“e peste tot si nicaieri in lumea mea…peste tot si nicaieri in lumea lui.
sta pe scaunul lui vechi, asezat in mijlocul camerei si isi framanta mainile incet, asa cum mesteca cineva o prajitura in care stie ca s-au strecurat coji de nuca.
degetele noduroase poarta si acum amprenta muncii la camp, palmele-i sunt batatorite si stranse parca sa cuprinda in forma lor rotunjimea lemnului pe care l-au lustruit cand infigeau sapa in pamant.
din cand in cand isi ridica privirea albastra ca cerul ca sa ma priveasca. atunci doar iese din lumea lui , doar pentru o secunda, dar nu se regaseste in a mea si il vad cum isi misca privirea dezorientat.
“ce faci, tataie?” porneste dialogul lucid ca sa il termine cu povesti despre oameni disparuti de mult si fantasme.
Nu mai e aici, dar nici acolo… in universul lui, printre prietenii de pe ulita satului nu se simte acasa.
Singura lui dorinta e sa mearga acasa, acasa pentru el nu mai e apartamentul cu doua camere in care locuieste de peste 20 de ani, acasa e undeva in alt spatiu, in alt timp, o bula de aer intr-un vid.
“stati asa sus aici la etajul 8!” spune privind pe geamul de la bucataria pe care o simte straina si ne roaga iar sa il ducem acasa…
sa ii spun ca e acasa sau mai bine ca acasa nu mai exista ?
noptile sunt albe pentru el, atunci lumile se intersecteaza si realitatea e absorbita de fictiune. prin valul de fantasme se vede prizonier, captiv intr-o balta plina cu noroi in loc de pat, incearca cu disperare sa se salveze , sa fuga mereu spre casa…se urca pe scaune , sfasie carpeta de pe perete in speranta ca poate ascunde o iesire secreta, si cauta drumul spre casa chiar si in snurul jaluzelei pe care si-l infasoara dupa gat.
bunica ii e pavaza , dar doar atunci cand o recunoaste. cand nu, e esenta feminina din toata viata lui si ii devine pe loc mama, sora sau iubita pana acum uitata.
povetele i-au ramas aceleasi , in locul asta pe care acum nu il vede ca apartinandu-i.
imi repeta cu acelasi ton cu care imi spunea in serile de iarna cand ma scotea la plimbare tragand puternic de haturile saniei : “sa inveti, tataie! sa ajungi cineva!”.
acum mainile noduroase mangaie incet rama ochelarilor acoperiti de praf pe masa altadata plina de ziarele pe care le citea facand comentarii de la articol la articol. literele nu il mai atrag, televizorul il plictiseste, sta cu ochii strans inchisi si murmura incet refrenul deja impregnat in pereti casei lui ” hai sa mergem acasa”.