Cum îţi dai seama că ai tăi îţi spun că e timpul să te muţi

Citeam în dimineaţa asta o ştire despre un american de 30 de ani care nu a prins mesajele pe care le tot primea de la ai lui, cum că e timpul să părăsească şi el cuibul. Oamenii au încercat să îi explice în fel şi chip că a sosit momentul să fie independent, să îşi ia un job, să  get a life. Ăsta mic, nimic. Aşa că oamenii au luat-o pas cu pas.

I-au lăsat hint-uri prin casă. Au ajuns să se comporte ca hărţuitorii de la call center care te sună din 2 în 2 zile să îţi reamintească de factura restantă şi i-au lăsat 5 notificări pe bileţele împrăştiate prin casă.

Părinţii i-au dat sfaturi cu paşii următori şi s-au oferit să îi plătească 1100 de dolari ca să îl ajute să îşi găsească o locuinţă. Nimic nu l-a convins pe bărbatul de 30 de ani care îşi dorea doar să rămână la el în camera lui de băiat. Peter Pan much? După eforturi susţinute a mai rămas o singură opţiune. Tribunalul. Aşa că s-au judecat şi judecătorul a decis că e timpul ca tipul să părăsească locuinţa.

În România tinerii se mută de acasă la 28 de ani

Eu am plecat la 22 deşi eram din Bucureşti şi toţi prietenii mei s-au întrebat cum de aleg să stau în chirie în loc să rămân la mama acasă. Nu înţelegea nimeni cum pot renunţa la confortul masă+casă+utilităţi plătite de altcineva, dar eu am ştiut mai bine. Vine o vreme în care e timpul să evoluezi şi dacă nu faci un pas în afara zonei de confort, rămâi blocat. Nu, nu aveau ai mei apartament în care să stau şi nici nu mi-a dat nimeni vreodată bani de chirie. Asta m-a responsabilizat, dar a venit la pachet cu independenţă totală.

Statisticile Eurostat arată că în România fetele pleacă de acasă la 25 de ani şi băieţii, ca americanul din poveste, la 30. Există şi o explicaţie pentru asta, cel puţin în opinia psihologului citat anul trecut de Ziarul Financiar:

„În România există o particularitate, aceea că avem foarte mulţi locuitori proprietari de locuinţe; prin urmare, există tineri care nici nu concep să se mute cu chirie şi aşteaptă până când au casa lor. Iar bărbaţii pleacă mai târziu de la casa părintească pentru că se simt mai confortabil atunci când mama le aduce în fiecare dimineaţă cafeaua şi le pregăteşte cina seara, nu vor să renunţe la acest confort“.

Chiar aşa să fie?

Tu la cât ai plecat de acasă?

 

Una cu taximetriști, alta cu vată de zahăr

Neam nu găsea taxiul destinația din punctul A în punctul B, deși i-am repetat de 3 ori adresa. I-am și indicat zona. M-am și uitat în GPS când tasta primele litere, ca să ma asigur că e corect. Neam. Ne-am lămurit noi după.

  • Păi de ce n-ați zis, duamnăăă, că e cu doi de *i* ?!
  • Păi de ce n-ați zis, domnule, că nu știți să scrieți corect în română?!

De asta e bine la Uber-Fy. Bagi singur adresa și cu puțin noroc de 8 clase absolvite cum trebuie, o și nimerești.

******

Dinner with a view. High standards. O gagică cu exces de zel ia bunele maniere la masă și le duce mai sky high decât etajul 36 al turnului din care admira Bucureștiul noaptea.

Se dă un desert estetico surprizător, deci cu element WOW. Pe farfuria dusty pink, deasupra bucățelelor de ciocolată, plutește un nor din vată de zahăr. Nu a ajuns încă să leviteze, așa că se sprijină pe 3 bețisoare pentru suport.

Gagica se uită atent în farfurie și reușește să eclipseze desertul prin modul în care îl mănâncă. Așa că ia elementul WOW și se îl izbește de pământ în zgomot de tacâmuri. Pentru că da, a mâncat vata de zahăr cu furculița și cuțitul. Și a încercat să taie norul. Și norul nimic. Și a încercat să desfacă vata de zahăr. Și vata de zahăr a rezistat. Într-un final s-a dat bătută. Și eu o priveam cu desertul terminat de mult și degetele lipicioase.

 

 

 

I wish upon a star

Vreau să mă trântesc în nisip și să stau acolo până când se face cald. Să fie primăvară și aerul rece dinspre mare să mă lovească din plin în față. Să simt stropii salini pe papile după ce gust aerul. Să prind nisip în mâini și să îl las să mi se strecoare printre degete, pentru că asta e natura lui.

Vreau să stau singură acolo și să nu mă gândesc la nimic. Doar acolo pot să nu mă gândesc la nimic. Sunt momente pe care nu le poți savura decât singur.

Cum ar fi razele soarelui care pică printre frunze, de după un bloc, la apus. Mirosul de frunze arse care se strecoară dimineața devreme printre casele adormite de pe stradă. Scrisorile pe care le scriu pe un petec de hârtie și pe care nu mai apuc să le trimit.  Cântecul poticnit pe care îl încearcă cineva la pianul așezat pe parchetul masiv al unei case care miroase a lemn.

Mersul pe jos pe sub un mănuchi de baloane colorate ținute strâns de un clovn trist. Sau șinele de tren care ling pământul de sub Podul Grant.

Camera 1

E locul în care ți se răspunde la absolut toate întrebările și nedumeririle pe care le poți avea legat de taxe, impozite și în general “de ce dracului mă mai puneți să plătesc, deși nu am drepturi de autor,  dividende și alte venituri?! “. Oamenii de la ANAF promit că la Camera 1 găsești Sfântul Graal, pe Mama Omida a finanțelor, pe viitorul ministru transpus acolo în fața ta, printre dosarele care se ridică în turnuri până la tavan și calculatoarele cu viteză de melc.

Accesul la Camera 1 se face după o oprire în prealabil la casierie. Acolo am întins cu mâna tremurândă, la început de 2018, puțin peste 2000 de lei. Au venit nu printr-o informare, nu printr-o scrisoare cordială în care sunt invitată să îi depun în conturile lor, ci direct printr-un titlu executoriu. Scurt și la obiect. Banii sau poprirea! Bizar, ținând cont că nu mai am vreo treabă cu drepturile de autor cam de 6 ani, nu am dividende și nici venituri din chirii. I wish!

Explicația e clară – regularizare impozit venit anual. Și mai repede, că altfel îți blocăm toți banii, ce dacă e Crăciun? Un prieten mai puțin norocos s-a trezit cu o regularizare de la ANAF fix când era la cumpărături și s-a trezit în imposibilitatea de a plăti la casă.

Așadar, pe 3 ianuarie, ca un bun platnic speriat că se trezește cu contul blocat, am mers la Camera 1, cu dovadă plății și cu aceeași întrebare pe care o aveau toți colegii mei de la coadă.

— Da’ de ce, doamnă, îmi luați 2150 de lei fără multe explicații?!

Răspunsul sunt sigură că ar fi venit, doar că…același sistem care permitea încasările nu permitea și vizualizarea unui desfășurător.

Deci, de-aia! A, și pentru că “nu merge sistemul așa la început de an. Veniți și dumneavoastră din prima zi…”

Vineri merg iar. Doar ca să mai văd de ce nu merge sistemul pe 25 ianuarie. Poate a intrat deja în weekend și nu îi mai stă mintea la rapoarte.

La mulți ani, cultur-o!

32% dintre noi nu au cumpărat nicio carte în 2016 – dar poate doar aveau un turn pe care nu au apucat să-l citească.

29% dintre noi nu au citit nicio carte timp de 12 luni – dar poate au avut prea multe joburi și timp puțin.

26% dintre noi au cumpărat cărți pentru că….preț, 18% pentru că…prestigiul autorului.  Dar nu poți să critici scara de valori a oamenilor. Măcar bucură-te că le cumpără, saule fură – orice măcar să citească.

53% dintre noi au ascultat în 2016 – pentru că de atunci datează cel mai recent Barometru Cultural – muzică populară și etno. Dar poate așa era contextul social, cine nu a ajuns la o nuntă măcar o dată în acel an?:)

Argumente se găsesc. Contraargumente la fel de multe.

Cele mai răspândite elemente de infrastructură culturală? Biserica și căminul cultural.

E 15 ianuarie, ziua Eminului și noi încercăm de 5 ani să sărbătorim Ziua Culturii Naționale. Băgat cu sila pe gâtul nostru în adolescență, Eminescu nu e digerat nici acum în școală, dovadă stau perlele din anii trecut de la BAC:

Elev: Eminescu iubea lumea, d’aia a făcut poezii frumoase pentru toată lumea.

Elev: “Pentru că suferea din dragoste, lui Eminescu îi venea să plece în lumea largă.”

Luceafărul este o stea care luminează pentru fiecare om şi dacă el o să coboare jos el nu o să mai lumineze aşa cum luminează sus.”  Este comentariul pe care l-a scris o absolventă a unui liceu cu predare în limba rusă, la examenul la literatură română.

Îndopați cu Eminescu în toată școala generală, cu recitat by heart în ritm sacadat de mitralieră:

De treci codri de aramã, de departe vezi albind/ Ș-auzi mândra glãsuite a pãdurii de argint./ Acolo, lângã isvoarã, iarba pare de omãt…

…pur și simplu ni se apleacă și ni se ia. În loc să defilăm cu Eminescu, mai bine am pune accent pe orice fereastră de deschidere spre cultură și culturalizare.

Cultur-o, știi de ce nu ai șanse? Că te ucid profesorii old style încă din generală. Că ne ești îndesată pe gât în versuri pe care nu ni le explică nimeni. Că ne ești dată cu lingurița până la refuz sub formă de comentarii pe care le recităm ca roboții. Că pe listele de lecturi obligatorii nu recomandă mai nimeni în școală contemporani care să ne facă să ne simțim mai aproape de reperele pe care le avem. Că orele de română se transformă în mate. Că mersul la teatru e înlocuit cu mai confortabila vizionare de film la computer. Că la ora de muzică batem măsurile alea de ne găsesc dracii în loc să facem audiții de Bach, Beethoven, Enescu sau Chopin. Cu un profesor mișto lângă, să pună totul în context.

Cultur-o, we’re kinda’ sorry!

*la cererea explicită și îngrijorată:P a lui Make, precizez că typo-ul din titlu nu e o greșeală, ci o ironie. Bine, pa!

Prima zi la job a fost miercurea trecută

Știu că mulți dintre voi au preferat să ia startul mai greu în 2018 și s-au lăfăit ca boierii până duminică inclusiv. Valul de statusuri legate de *nu uita să pui alarma* + *Ready to rock the first day of work?* mi-au activat alergia și astmul și cum haters gonna’ hate, mă scarpin cu invidie în timp ce tastez niște tips & tricks de survival pentru prima zi de muncă.

Da, ceilalți năpăstuiți și cu mine am făcut front comun de săptămâna trecută și pentru că suntem atât de altruiști – be better in 2018 or smthing – am testat pe pielea noastră timp de 3 zile începutul de an la birou. Believe me, it sucks! Totuși, poți să te simți mai bine în prima zi la job dacă urmezi următorii pași:

1. Pune poze cu răsăritul și apoi numără celelalte poze similare din bula ta de Facebook. Măcar știi cu cine faci front comun. 🙂  În plus, like-urile te vor ajuta să te trezești și să te mobilizezi. Dacă te-ai trezit mai târziu, uite aici o arhivă, ai grijă să nimerești orașul. HINT: Dacă ai doar CEO în listă, deja te-ai trezit prea târziu.

2. Fă multe, multe, multe….multe insta-uri din mașină/uber/tramvai și plânge-te de: aglomerație, oameni care ascultă muzică fără căști, taximetriști care se plâng de uberiști, uberiști care te întreabă ce crezi despre doamna primar și inițiativele ei și…înjurați împreună. Fiecare ce dorește. Apoi, evident, răspunde la comentarii.

3. Odată ajuns în birou ia rapid o pauză de cafea. Deja la ora asta încă dormeai săptămâna trecută pe vremea asta, ce naiba.

4. Comentează Globurile de Aur că tot au fost aseară.

5. Repetă constant, în grup alături de colegii tăi cât de mișto a fost în vacanță pentru simplul motiv că nu ați fost la birou.

6. Aruncă un ochi peste lista de zile libere pe care le avem în 2018. 14 sărbători legale, 11 zile libere în timpul săptămânii + 21 zile de concediu, yey! Prima e pe 24 ianuarie, deci …good news! Bad news e ca pica fix miercuri, adio punte!

7. Deschide 6 ferestre în browser și fă-ți liste cu filme, lucruri de cumpărat, locuri de vizitat. God, când vine ora mesei?!

8. Pentru că ai o nouă rezoluție pe 2018 și nu mai vrei să scobești după firimiturile din tastatură, ia-ți pauza aia de masă din contract. E doar o oră, dar cine o să țină cont? A, la voi e cu pontaj? Nasol.

9. Dacă tot ieși la masă poate mergi mai departe și e trafic greu…cum să fii punctual la ședință?

10. E 17.59 deja? Repetă numărătoarea de la Revelion! 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1. Sparge ușa!

….and repeat!

Cum fenteaza taximetristii TVA-ul si care e treaba cu maimuta

Din cand in cand se intampla sa dau de taximetristi volubili si amabili, care sunt brusc cuprinsi de un spirit bonom si isi doresc sa te protejeze de colegii lor de breasla, aia rai si hrapareti.

Asa se face ca am ajuns sa aflu si sa vad cum fenteaza taximetristii TVA-ul si care e treaba cu maimuta.

Daca de schemele prin care se modifica tariful in mers, si se deruleaza banii ca la slot machine stiam, de prima treaba nu aveam habar.  Treaba e simpla, romaneasca si implica un….cuart.

Exact. Doar romanul e inventiv si stie putina fizica atunci cand trebuie. S-a intamplat ca taximetristul sa nu opreasca aparatul atunci cand ai iesit din masina si sa nu iti dea bonul? Iti spun de ce. Ca sa nu dea la patron suma incasata. Cum face asta? Simplu! Ia cuartul de la bricheta electrica sau de la un aprinzator de aragaz, il pozitioneaza in fata aparatului de taxat, il actioneaza si puf! pretul dispare ca prin minune datorita impulsului electric. Valoarea cursei e stearsa din memorie si pe bon ramane doar tariful de pornire. 1,39.

Important e ca lucrurile sa se intample inainte de tiparirea bonului, altfel nu mai are rost.

Trecem la partea a 2-a, la maimuta. Poate sa fie amplasata locuri aflate la vedere, tocmai ca sa nu iti dai seama de schema. Fie pe butonul de statie, fie pe schimbator, fie la butonul de faruri. Cum e atins, cum sare tariful ca un iepure bezmetic in plin sezon de imperechere.

Voi ce experiente cu taximetristi aveti, ca daca ma lasati sa scriu, nu ma mai opresc. :)

Falling asleep

Mi se intampla tot mai des si aproape oriunde. E suficient sa inchid putin ochii si alunec instant in lumea viselor. Adorm aproape imediat fie ca sunt in avion – uneori nici nu prind decolarea, fie ca merg cu masina – bancheta din spate devine automat pat, fie ca …e seara si stau la terasa cu prietenii.

Treaba asta cu somnul e insurmontabila si devine din ce in ce mai iritanta pentru prietenii care au impresia fie ca ma plictisesc atat de tare cu ei, incat prefer sa dorm, fie ca nu am altceva mai bun de facut decat sa adorm pe canapeaua lor.

Recunosc, mi-e oarecum jena, dar NU ma pot abtine. Ochii incep sa se inchida subtil, pleoapele devin grele si pur si simplu nu le mai pot tine deschise. Incepe apoi un intreg proces de auto refresh: plimbat prin camera, baut cola, baut cafea, mai am putin si apelez la un dus rece.

Nimic nu poate combate oboseala din organism. Simt ca pierd atat de mult timp dormind si atat de multe lucruri misto alaturi de prieteni.

Orice carte inceputa se termina dupa 2 pagini citite din cauza ca,….exact – adorm. So, are cineva idee cum se trateaza atipitul?:)

Despre falsul mulțumesc

E în toate mailurile alea care se încheie cu el pe post de formulă de salut.

Apare atunci când, deși cineva te calcă pe bătături, trebuie să respecți normele sociale și îți îngustezi privirea, tragi un rânjet și scoți un *mulțumesc* chinuit printre dinți, ca să nu o dai de gard cu replica care reverberează pe bolta palatină.

E cuvântul ăla din 9 litere pe care îl tastezi apăsat după ce ai primit un răspuns pe care nu îl doreai spus chiar atât de răspicat.

E formula prin care ai vrea să spui de fapt *$%*.. și **%%^##@ ! Dar taci, bagi o mantră și te calmezi.

Falsul mulțumesc se simte. Falsul mulțumesc te depersonalizează. Falsul mulțumesc e marca ipocrizei pe care ți-o impun toate normele.

Evită-l! Scoate-l din mailuri! Nu îl mai spune când nu îl crezi, dacă simți că te mănâncă din interior. Multumesc pentru ce? *Decât* Mulțumesc!