Plajă pe o insulă pustie la 100 de km de București

E, na! Cum să nu se poată? Te urci în mașină, setezi ca destinație Călărași și conduci vreo oră și un pic până acolo pe autostradă. Lași drumul spre mare în stânga și cobori la Dunăre. Nu ca să bei apă tulbure, ci ca să te îmbarci pentru o călătorie de 5 minute cu barca.

După ce vei fi tăiat Dunărea-n 2, vei ajunge pe Insula în care fac petreceri anual băieții de la 3 Smoked Olives lsland Festival. Un festival free of inhibitions, cu 2 scene de la care DJ-ii mixează toată noaptea. Ad literam. Nu există pauză, ceea ce pentru cineva care vrea să doarmă și nu e suficient de rupt, nu prea e fun, dar ne adaptăm fugind în alt colț de insulă.

Ce e mișto la insula asta plantată în mijlocul Dunării? Are nisip fin și curat și un pâlc de copaci prin care se pierd canale pe care le poți explora cu caiacul.

E mișto cum arată luminată de lună, fără altă sursă de lumină și că poți să petreci acolo o noapte la cort și o zi la plajă.

What was that smell at Electric Castle?

Copii de asfalt cum sunt majoritatea dintre noi cei care am mers la Electric, am strâmbat puțin din nas la mirosul care plutea peste Main Stage și se impregna în hainele  publicului adunat în fața scenei.  Invazia olfactivă și-a găsit sursa după niște întrebări aruncate în stânga și în dreapta și puțină investigație la Bonțida.

De unde poate mirosi așa, a bălegar? Exact de acolo. Bingo! Povestea e așa. Terenurile de la EC sunt închiriate de la săteni. Sătenii fac ce doresc cu proprietatea personală, iar domnul în cauză a decis că vrea să-și fertilizeze intens terenul cu îngrășământ natural. Puțin i-a păsat de rezultat. Puțin i-a păsat că ploaia frământată sub picioarele a 40 de mii de oameni, va scoate din pământ exact mirosul de îngrășământ.

Așadar e simplu, la EC a mirosit a bălegar. Ud atunci când ploua și te împroșca exact ca un gheizer până la genunchi, uscat atunci când era soare și frumos. Plângerile să meargă la proprietarul terenului. But you know what? I liked it. E parte din experiență. In fact, te scoate din zona de confort și te aruncă într-o chestie nouă și challening la care ori reziști și te întorci și anul viitor, ori cedezi și bine, pa!

Anul ăsta au venit 210 mii de oameni și s-a doborât un nou record de participanți.

În plus, în blind, doar pentru experiență, s-au vândut 5000 de bilete deja pentru ediția din 2019. Deci da, am putea spune că that was the smell of success.

Don’t forget rule no. 1:


Mai poți citi impresii despre Electric Castle și la Hoinaru pe blog.

A virgin at the Castle

A trecut vremea prințeselor neprihănite care își așteaptă prințul în turn. A venit vremea neprihănitei care se vrea Prințesa Mâlului și merge pentru prima oară la Electric Castle. Ce? E de-abia a șasea ediție, puteam să mai aștept până la deceniul aniversar, dar nu am mai avut răbdare. So, am scris la Castel să îmi anunț venirea, mi-am asigurat șaretă cu sute de cai până la poartă și mi-am luat pelerina roială de ploaie.

Stau la tot festivalul și mi-am făcut lista de evenimente de neratat.

În fiecare zi de festival sunt show-uri realizate de Circul Metropolitan București în colaborare cu Cirque du Soleil. Mă duc la Reveria ca să văd acrobații în ploaie. Hope not:)

Pe 19 merg la Elrow Party pentru că oamenii aștia fac super petreceri și abia aștept să văd ce au pregătit pentru Electric.

O să merg să catch the wave:))) transformat în torent de ploaie la The Beach. Sunt acolo tot felul de surfing boards și nisip. Să vedem cum rezistă în ploaie. 🙂

Nu o să pierd London Grammar nici dacă se inundă castelul. În rest, aflați că biletele de o zi costă acum pest 40 de euro, nu mai e loc în camping, dar în aceste condiții meteo nici nu ne-am dori.

Eu o să iau bus dus-întors că am fost smart să îmi iau cazare, dar nu smart enough să o iau în sat. :))

Pregătiți-vă de muson și de party. Sincron.

 

 

ApeRider o idee bună implementată execrabil

Când am auzit prima oară despre ApeRider m-am bucurat foarte mult că începem să adoptăm și în România un sistem de bike share pe care l-am folosit cu plăcere la Berlin.

idea e simplă.  Intri în aplicație, localizezi bicicleta, scanezi codul de pe ghidon, pedalezi până unde ai nevoie și plătești automat cursa cu cardul. În plus nu te condiționează să o lași în stații anume, așa cum se întâmplă cu I love Velo, dar ai niște parcări virtuale special desemnate pe harta virtuală.

Mai mult decât atât, bicicleta folosită e un Pegas, îți mai faci o idee despre cum merge, poate vrei să cumperi una proprie și personală.

Aplicația a fost lansată pe 12 mai și de atunci tot e în variantă BETA. Tot de atunci am mers de câteva ori cu bicicleta, cât să mă declar mulțumită de ride, însă am decis să renunț la ea. De când am aplicația de bicicletă, am mers kilometri întregi PE JOS în căutarea bicicletelor care apar pe hartă. Pur și simplu nu există. Am făcut drumul Moșilor – Romană de atâtea ori pe jos și când am găsit biciclete, deseori erau blocate și inutilizabile.

Ideea e simplă. Ai nevoie de bicicletă. O localizezi pe hartă, o iei și pleci în treaba ta. În practică însă timpul devine o melasă vâscoasă care pare că stă în loc. Cauți ca hăbăucul bicicleta. Te holbezi în locul în care e semnalizată pe hartă, dar în realitate nu-i. Găsești una și petreci 20 de minute la telefon în call center ca să o deblocheze și apoi afli că de fapt e stricată. Și toată bucuria pe care ai fi putut să o ai se transformă într-o mare de spume.

Adio, ApeRider! Ai fost o idee excelentă, implementată românește și am ajuns aici.