De ce să vezi Soldații. Poveste din Ferentari

În primul rând pentru că neam de neamul tău nu a avut curaj să calce pe acolo. E locul în care până și taximetriștii înghit puternic în sec atunci când iau comanda. E zona aia în care oamenii locuiesc în cămine de nefamiliști. În ghetouri e raiul drogurilor și al infracționalității și tot ele alcătuiesc cel mai sărac cartier al Bucureștiului. Tot Ferentari e însă și locul în care oamenii își numără zilele în pachete de țigări, se nasc idile și prietenii, se poștesc seringi și ajutoare primite de la Asistența Socială. Totul printre munți de gunoaie, haite de câini și locuințe insalubre.

Nu te strâmba și nu-ți strânge buzele într-o grimasă. This is life în Ferentexas. Filmul e despre 2 tipi și povestea lor atipică de iubire. Atipică pentru locul în care se petrece, în primul rând. Atipică pentru prietenia asta apărută între niște clase sociale despre care nu prea crezi că au ce să își spună. Adi e antropolog și face un doctorat despre manele. Alberto este un fost pușcăriaș rom care îi deschide ușile pe la maneliștii pe care vrea să îi observe cel dintâi. Povestea lor începe și se termină acolo. Nu e nimic dur. Nu e nimic porno. Nu e nimic exhibiționist. Da. Practic, nu e nimic din ce te aștepți să vezi. E viață. E o poveste de dragoste bazată pe real life facts pentru că scenariul e inspirat din cartea omonimă a lui Adi Șchiop.

De departe personajul care duce tot filmul e Alberto sau Digudai cum i se spune lui la Ploiești. Nu știu cum poate bodyguardul ăsta să strângă în toată statura lui robustă atât de multă gingășie. Nu. Nu e deloc fioros cu toate tatuajele lui. E gingaș, autentic și răsfățat. Uneori e chiar suav. Asta a reușit să scoată Ivana Mladenovic dintr-un actor neprofesionist care a jucat în film, așa cum spune și el “pentru bani”.

Soldați Poveste din Ferentari intră în cinema din 2 februarie, coincidență sau nu, chiar în luna istoriei LBGT.

Dacă ești tolerant, îți va crește gradul de înțelegere și empatie. Dacă ești obtuz, îți va deschide mintea, în cazul în care nu ți-ai cumpărat locul în Rai deja de la Coaliția Pentru Familie.

 

 

Take Back Your Life

Motivaționale, ani sabatici, aduceți-le pe toate aici ca să le desființăm împreună. Nu cred în demisii la impuls, așa cum nu cred că îți poate pica în brațe jobul visurilor dacă nu ai muncit puțin mai mult pentru el. Cred însă în puterea exemplului și în curajul celor care și-au urmat instinctul și au mers până la capăt pentru ce au simțit, fie că e vorba de plan personal sau profesional.

La un moment dat e timpul să îți iei viața înapoi. Nu că ți-ar fi furat-o cineva. Poate doar te-ai rătăcit puțin și acum te blazezi în rutină. Sau poate că nu ai curaj să schimbi. Sau nu e încă timpul. Pentru toate cele enumerate mai sus, vreau să îți arăt că se poate.

La Take Back Your Life, furăm meserie de la alții. Primul e Make, are concert mâine în caz că nu știți deja cum cântă un chimist folkist de nota 10:


&
Take Back Your Life e un proiect pe care îl filmez cu Sorin de la Space Probe Media, ocazie cu care îi mulțumesc din nou pentru răbdare. 🙂 Multă răbdare.

Camera 1

E locul în care ți se răspunde la absolut toate întrebările și nedumeririle pe care le poți avea legat de taxe, impozite și în general “de ce dracului mă mai puneți să plătesc, deși nu am drepturi de autor,  dividende și alte venituri?! “. Oamenii de la ANAF promit că la Camera 1 găsești Sfântul Graal, pe Mama Omida a finanțelor, pe viitorul ministru transpus acolo în fața ta, printre dosarele care se ridică în turnuri până la tavan și calculatoarele cu viteză de melc.

Accesul la Camera 1 se face după o oprire în prealabil la casierie. Acolo am întins cu mâna tremurândă, la început de 2018, puțin peste 2000 de lei. Au venit nu printr-o informare, nu printr-o scrisoare cordială în care sunt invitată să îi depun în conturile lor, ci direct printr-un titlu executoriu. Scurt și la obiect. Banii sau poprirea! Bizar, ținând cont că nu mai am vreo treabă cu drepturile de autor cam de 6 ani, nu am dividende și nici venituri din chirii. I wish!

Explicația e clară – regularizare impozit venit anual. Și mai repede, că altfel îți blocăm toți banii, ce dacă e Crăciun? Un prieten mai puțin norocos s-a trezit cu o regularizare de la ANAF fix când era la cumpărături și s-a trezit în imposibilitatea de a plăti la casă.

Așadar, pe 3 ianuarie, ca un bun platnic speriat că se trezește cu contul blocat, am mers la Camera 1, cu dovadă plății și cu aceeași întrebare pe care o aveau toți colegii mei de la coadă.

— Da’ de ce, doamnă, îmi luați 2150 de lei fără multe explicații?!

Răspunsul sunt sigură că ar fi venit, doar că…același sistem care permitea încasările nu permitea și vizualizarea unui desfășurător.

Deci, de-aia! A, și pentru că “nu merge sistemul așa la început de an. Veniți și dumneavoastră din prima zi…”

Vineri merg iar. Doar ca să mai văd de ce nu merge sistemul pe 25 ianuarie. Poate a intrat deja în weekend și nu îi mai stă mintea la rapoarte.

La mulți ani, cultur-o!

32% dintre noi nu au cumpărat nicio carte în 2016 – dar poate doar aveau un turn pe care nu au apucat să-l citească.

29% dintre noi nu au citit nicio carte timp de 12 luni – dar poate au avut prea multe joburi și timp puțin.

26% dintre noi au cumpărat cărți pentru că….preț, 18% pentru că…prestigiul autorului.  Dar nu poți să critici scara de valori a oamenilor. Măcar bucură-te că le cumpără, saule fură – orice măcar să citească.

53% dintre noi au ascultat în 2016 – pentru că de atunci datează cel mai recent Barometru Cultural – muzică populară și etno. Dar poate așa era contextul social, cine nu a ajuns la o nuntă măcar o dată în acel an?:)

Argumente se găsesc. Contraargumente la fel de multe.

Cele mai răspândite elemente de infrastructură culturală? Biserica și căminul cultural.

E 15 ianuarie, ziua Eminului și noi încercăm de 5 ani să sărbătorim Ziua Culturii Naționale. Băgat cu sila pe gâtul nostru în adolescență, Eminescu nu e digerat nici acum în școală, dovadă stau perlele din anii trecut de la BAC:

Elev: Eminescu iubea lumea, d’aia a făcut poezii frumoase pentru toată lumea.

Elev: “Pentru că suferea din dragoste, lui Eminescu îi venea să plece în lumea largă.”

Luceafărul este o stea care luminează pentru fiecare om şi dacă el o să coboare jos el nu o să mai lumineze aşa cum luminează sus.”  Este comentariul pe care l-a scris o absolventă a unui liceu cu predare în limba rusă, la examenul la literatură română.

Îndopați cu Eminescu în toată școala generală, cu recitat by heart în ritm sacadat de mitralieră:

De treci codri de aramã, de departe vezi albind/ Ș-auzi mândra glãsuite a pãdurii de argint./ Acolo, lângã isvoarã, iarba pare de omãt…

…pur și simplu ni se apleacă și ni se ia. În loc să defilăm cu Eminescu, mai bine am pune accent pe orice fereastră de deschidere spre cultură și culturalizare.

Cultur-o, știi de ce nu ai șanse? Că te ucid profesorii old style încă din generală. Că ne ești îndesată pe gât în versuri pe care nu ni le explică nimeni. Că ne ești dată cu lingurița până la refuz sub formă de comentarii pe care le recităm ca roboții. Că pe listele de lecturi obligatorii nu recomandă mai nimeni în școală contemporani care să ne facă să ne simțim mai aproape de reperele pe care le avem. Că orele de română se transformă în mate. Că mersul la teatru e înlocuit cu mai confortabila vizionare de film la computer. Că la ora de muzică batem măsurile alea de ne găsesc dracii în loc să facem audiții de Bach, Beethoven, Enescu sau Chopin. Cu un profesor mișto lângă, să pună totul în context.

Cultur-o, we’re kinda’ sorry!

*la cererea explicită și îngrijorată:P a lui Make, precizez că typo-ul din titlu nu e o greșeală, ci o ironie. Bine, pa!

De ce ar trebui să vezi Happy End şi ce legătură are cu Amour

Dacă te-a impresionat Amour în 2012, cu Happy End mergi la sigur. Haneke are o obsesie legată de eutanasie după ce mătuşa lui în vârstă de 92 de ani, bolnavă de reumatism, l-a rugat să o ajute să se sinucidă. Din momentul în care a fost refuzată, a încercat de 2 ori până a reuşit.

Unusually for Haneke, the inspiration for Amour was autobiographical: the suffering of an aunt, crippled by rheumatism at the age of 92, who asked him to help her commit suicide. He refused, telling her, “I am your legal heir, and I’d go to jail. Also, it would be impossible for me.” When she tried to kill herself without him, Haneke found her. When she awoke in the hospital, she asked accusingly, “Why have you done this to me?” Two years later, when he was away at a festival, she tried again, this time successfully.

So Amour was his way of granting his aunt’s wish? “That’s too deep a psychological question for me,” he says. “You can’t solve psychological problems by making a film.”

Dacă a ales să trateze tragic şi frust  în Amour tema legată  de *cum şi când decide cineva că e timpul să părăsească viaţa*, acum Haneke dă o notă ironică şi amuzantă întregului proces. Asta în cazul în care poţi să observi absurdul situaţiei. În orice caz, dacă ai văzut filmul anterior, îţi dai seama că acesta poate foarte uşor să fie urmarea.

 

Acelaşi tip de burghezi elitişti, acelaşi tip de familie disfuncţională care nu e capabilă să comunice, aceeaşi relaţie greşită părinte-copil perpetuată de-a lungul generaţiilor. Cu alte cuvinte, încă un film despre o familie de bogătani nefericiţi. Personajul masculin este acelaşi Georges care, în Amour şi-a sufocat soţia cu perna pentru a-i curma suferinţa. Indiciul vine chiar de la octogenarul care îi povesteşte nepoatei despre soţia pe care a iubit-o atât de mult. Acum e într-un scaun cu rotile în urma unei tentative ratate de suicid. Isabelle Huppert e tot fiica lui, care de data aceasta poartă numele mamei din Amour, iar numele sub care o cunoaştem acolo a fost transferat acum la fiica fratelui său.

E drept, sunt câteva scene cu Isabelle Huppert lângă diverse mese care m-au făcut să mă aştept să o atace cineva din senin şi apoi ea să dezvolte un sindrom Stockholm pentru agresor, dar nu. Era alt film ală.

O să găsiţi acolo un moment de karaoke pe Sia care vă va amuza la început. Doar la început. Mai găsiţi o metodă enervantă de filmare – prin camera video a unui smartphone şi o doză uriaşă de lipsă de scrupule din partea fiecărui personaj central, inclusiv tipa de 13 ani aproape machiavelică. De ce machiavelică? Well, aţi încercat până acum să vedeţi ce se întâmplă cu un hamster dacă îl dopaţi cu antidepresive? My point exactly.

Scena de film e epică. Doar pentru ea şi sextingul dintre 2 personaje tot merită să îi daţi filmului o şansă în caz că nu mergeţi la cinema for the right reason, să vedeţi încă un film mişto de Haneke.

 

 

Nu mai faci de serviciu pe școală, dar nici telefon nu mai pupi la ore

Una bună

Mai știți ziua aia din an când ne venea rândul să fim de serviciu pe școală? Nu mi-am dat seama atunci că practic era ca un fel de training pentru internship. La școala mea din inima Sălăjanului, ziua cu pricina era prilej de nervi la greu. Pentru mine. Nu, nu eram tocilară. Nu mai credeți tot ce auziți. 😛

Profesorii te rugau să îi ajuți să care lucruri. Să mergi să iei plicuri de nes din piață și cam orice comision ar fi putut fi făcut pe o distanță de câțiva zeci de metri pe raza școlii. Părinții veneau să te roage să chemi din cancelarie diverși diriginți sau profesori. Copiii lor îți trimiteau mesaje pe bilețele – nu, noi nu avem mobil, get over it! – să te prefaci că nu ai găsit profesorul căutat la cancelarie.

Și tot așa, non stop până când mi se lua și abia așteptam să mă așez dracului în bancă. Au dat elevii din coate și în anul de grație 2018 s-a scos ideea asta de paznic. Deci trainingurile pentru interni au luat oficial sfârșit. Generația Y și așa rebelă nu va mai fi obișnuită să take orders așa că boss, make your own coffee/pick up your suit from the store pentru că niciunul dintre copiii aștia nu îți va suporta accesele de autoritate.

Alta nașpa

Partea cu telefoanele mobile în clasă o să cam usture. CUM, nu mai facem un selfie cu INTEGRALA?! Ba da, dar DĂCÂT în pauză, când vei avea acces la telefoanele care de acum înainte vor sta la loc de cinste, departe de tine.

Ministrul educației zice că din cauza butonatului nu se mai uită nimeni la tablă/profesor. Elevii contraatacă și spun că tocmai din cauză că toate cursurile sunt boooooring, stau pe net. Asta e explicația pe care mi-a dat-o tipa care se ocupă de Consiliul Național al Elevilor. Ioana Băltărețu are curaj să fie președinte cu așa sistem de educație și vorbește extrem de argumentat. Tipa pune pe tapet dreptul la proprietate și nu prea o poți combate aici. Asta e partea în care mă laud cu interviul de la RFI.

Ministrul Educației spune de partea lui că: “nu cred că toate metodele de predare sunt învechite, pentru că s-au investit foarte multe resurse naționale și europene pentru formarea cadrelor didactice. Sistemul educației este într-o continuă mișcare, într-o continuă perfecționare. Refuz să cred că toți profesorii au metode învechite.”

Eu sunt de părere că atât ei, cât și ministrul au dreptate. In the end, nu ai cum să fii atent la ore din moment ce te holbezi în telefon și cu attention span-ul pe care îl au copiii ăștia, logic că un curs plictisitor predat de un profesor care nu are chef, nu are cum să îi captiveze.

Do not worry! Dacă vă iau ăștia telefonele, vă învățăm noi, 30+ -șii cum se comunică pe bilețele. Partea nașpa e că nu ai cum să le dai delete.

 

Ce e de citit în 2018 și ce cărți s-au furat cel mai mult în 2017

Un român din 5 nu a citit niciodată o carte iar 42% dintre adolescenții până în 15 ani sunt analfabeți funcționali, deci degeaba citesc, că nu au capacitate de înțelegere și sinteză – rezultatul comentariilor învățate by heart?! Cu toate acestea, editurile nu se lasă și piața de carte vine cu oferte tot mai variate.

M-am uitat puțin la teancul de cărți cumpărate anul trecut la târguri. Stau frumos în bibliotecă și sunt atinse doar de doamna care face curat.  Așa că dacă tot le am și nu le citesc, ce-ar fi să mă mai uit la ce aș mai putea să cumpăr ca să crească turnul. Am ceva deja pe listă:

Dani a început prima cu seria de recomandări pe care o găsiți pe Iqads. Sunt prietena de 7 ani cu “Șefa la contentu’ de pe Emag”, așa că atunci când povestește ea despre o carte, sunt aproape sigură că o voi devora cu cel puțin la fel de multă plăcere.  Bine, nu m-aș arunca la textele despre heraldică pentru care făcuse la un moment dat o pasiune. Stema mea rămâne piatra. 🙂

Apoi news.ro a publicat în dimineața asta un pot-pourri cu aparițiile literare din 2018.  Fanii lui Cărtărescu pot citi volumul 4 din “Jurnalul” – sau îl pot fura, că anul trecut a fost în topul cărților șutite de la Humanitas. Elitiștii devoratori de  Horia-Roman Patapievici pot citi”Anii urii” și tot în același departament literar veți putea citi și o carte de solilocvii de Gabriel Liiceanu. Pentru absolvenții de orice altceva în afară de Litere, definiția aici. Cum spune prietena Petrescu, dacă e să citiți doar ca să vă lăudați și să faceți poze frumi pe Instagram, măcar să știți ce înseamnă hashtag-ul cu pricina. :p

Mă întreb care dintre cărțile de mai sus vor fi în topul celor șparlite din librării anul acesta. Avem doar date de la Humanitas care anul trecut a rămas masiv fără Djuvara pe rafturi. Ce să te inspire să furi o carte scrisă de Moș Neagu?! Care să fie resorturile care să te împingă să faci așa ceva? Înteleg că șutești Solenoidul. Până la urmă, dacă nu îl vinzi studenților în colț la Universitate, mai ții o ușă deschisă cu el, mai sprijini un ghiveci. Dar Djuvara? Văzusem citate pe FB doar din Petre Țuțea și Oprah anul trecut. Mai știi?

Rămâne o dilemă pentru mine.

 

 

 

 

 

Prima zi la job a fost miercurea trecută

Știu că mulți dintre voi au preferat să ia startul mai greu în 2018 și s-au lăfăit ca boierii până duminică inclusiv. Valul de statusuri legate de *nu uita să pui alarma* + *Ready to rock the first day of work?* mi-au activat alergia și astmul și cum haters gonna’ hate, mă scarpin cu invidie în timp ce tastez niște tips & tricks de survival pentru prima zi de muncă.

Da, ceilalți năpăstuiți și cu mine am făcut front comun de săptămâna trecută și pentru că suntem atât de altruiști – be better in 2018 or smthing – am testat pe pielea noastră timp de 3 zile începutul de an la birou. Believe me, it sucks! Totuși, poți să te simți mai bine în prima zi la job dacă urmezi următorii pași:

1. Pune poze cu răsăritul și apoi numără celelalte poze similare din bula ta de Facebook. Măcar știi cu cine faci front comun. 🙂  În plus, like-urile te vor ajuta să te trezești și să te mobilizezi. Dacă te-ai trezit mai târziu, uite aici o arhivă, ai grijă să nimerești orașul. HINT: Dacă ai doar CEO în listă, deja te-ai trezit prea târziu.

2. Fă multe, multe, multe….multe insta-uri din mașină/uber/tramvai și plânge-te de: aglomerație, oameni care ascultă muzică fără căști, taximetriști care se plâng de uberiști, uberiști care te întreabă ce crezi despre doamna primar și inițiativele ei și…înjurați împreună. Fiecare ce dorește. Apoi, evident, răspunde la comentarii.

3. Odată ajuns în birou ia rapid o pauză de cafea. Deja la ora asta încă dormeai săptămâna trecută pe vremea asta, ce naiba.

4. Comentează Globurile de Aur că tot au fost aseară.

5. Repetă constant, în grup alături de colegii tăi cât de mișto a fost în vacanță pentru simplul motiv că nu ați fost la birou.

6. Aruncă un ochi peste lista de zile libere pe care le avem în 2018. 14 sărbători legale, 11 zile libere în timpul săptămânii + 21 zile de concediu, yey! Prima e pe 24 ianuarie, deci …good news! Bad news e ca pica fix miercuri, adio punte!

7. Deschide 6 ferestre în browser și fă-ți liste cu filme, lucruri de cumpărat, locuri de vizitat. God, când vine ora mesei?!

8. Pentru că ai o nouă rezoluție pe 2018 și nu mai vrei să scobești după firimiturile din tastatură, ia-ți pauza aia de masă din contract. E doar o oră, dar cine o să țină cont? A, la voi e cu pontaj? Nasol.

9. Dacă tot ieși la masă poate mergi mai departe și e trafic greu…cum să fii punctual la ședință?

10. E 17.59 deja? Repetă numărătoarea de la Revelion! 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1. Sparge ușa!

….and repeat!