Dimineata pe racoare

De doi ani sunt fac matinalul si nu a exista zi in care sa nu injur ceasul care ma rupea din lumea viselor. Mijind ochii din taxi, inteleg insa ca as fi defecta.
Pai oamenii la 6 dimineata sunt activi ca intr-un furnicar. Unii se inghesuie la Shaorma pe Cantemir pentru micul dejun. Burp cum e shaorma la micul dejun?! Mi se intoarce stomacul pe dos doar privindu-i.

Altele fac poze la Arcul de Triumf, inhaimurate in blanuri albe de Knut.

Asa ca nu pot sa ma abtin si sa va intreb. Ce faceti la 6 dimineata, se pare ca e o intreaga lume out there, care si-a inceput deja ziua.

Pietricel asa cum se stie doar ea

Trecea luna si nu-i raspundeam lui a cherry la leapsa. Ce sa fac daca-mi pusesem raspunsurile la dospit, iata-ma-s cu ele gata.

SUNT mereu pregatita pentru o calatorie.

AS VREA sa scap de complexul de inferioritate care isi arata capul had din cand in cand.

PASTREZ bilete de tren si intrari la muzee, care-mi amintesc de calatorii in tari insorite.

MI-AS Fi DORIT sa fac mult mai multe pana la (aproape) 26 de ani.

NU IMI PLACE sa aud lumea lamentandu-se in continuu.

MA TEM de esecuri si de alzheimer.

IMI PARE RAU ca nu am pot sa vad lumea mai mult decat o fac acum. Ca nu am destul timp, ca nu stau intr-o casa cu tei in gradina si uneori devin Drama Queen.

IMI PLACE sa ma inconjor de prieteni, sa plec in calatorii, sa dau si sa nu astept nimic in return, sa ascult muzica in casti la maximum, sa visez imposibilul, sa-mi depasesc limitele, sa mananc si sa trag in poze orice imi place.

NU SUNT totalmente realista, persoane care face ce trebuie doar pentru ca trebuie, un butoi de rabdare.

DANSEZ unde ma apuca, pe masa in vama, in inghesuiala din club, sub dus rar.

CANT orice melodie care ma bantuie. Cu oricine, oricand desi nu am deloc voce. Cu atat mai mult:)

NICIODATA nu o sa renunt ce imi doresc enorm de gura lumii.

RAR ma vezi prinsa de cursurile de la SNSPA.

PLANG mai des decat o faceam inainte.

SUNT CONFUZA cand trebuie sa dau un raspuns rapid despre orice.

AM NEVOIE de prieteni, discutii, evadari din oras, ras in hohote, valuri, muzica, dimineti insorite pline de cafea.

AR FI TREBUIT sa fac facultatea in alta tara.

AS PUTEA sa escaladez muntii pentru o chestie pe care mi-o doresc enorm.

Adele Someone Like You

O aud in heavy rotation. Pe VH1 e in topuri, pe MTV apare, pe UTV inca nu- dar acolo nu prea e nimic de calitate, nici macar niste colegi cu care am fost in facultate:D
In curand cred c-o s-o aud si la mine la radio. Pana atunci, o pun pe Ipod.
In sfarsit, hit-ul primaverii nu e un “ntz.ntz.ntz.”
Adele stie sa cante si asta o aduce in top :

Sisif de corporatie

Sper cred ca nu mai e pentru nimeni un mister aversiunea mea fata de workahoolici.

Nu exista birou, corporatie sau cooperativa care sa nu aiba workahoolicul ei. Aspectul lor de shocate ascuns dupa obiectul muncii, fie el computer, copiator, feliator de carne sau un teanc de hartoage, te loveste din prima.

Te mai uiti inca o data, imaginea persista de parca ar fi fost fixata cu Picatura. Asa sunt ei. You get what you see.

Trecand peste nervii  care-mi apar de fiecare data cand ma confrunt cu un asemenea specimen, am analizat putin mai profund subiectul si mi-am dat seama de frustrarile care-i macina pe micii omuleti.

Fac parte din categoria umililor de genul  ”da sefu’, cum sa nu sefu’, sa raman trei ore peste program pentru niste hartogarie? stau si patru pentru companie”.

Complexul de inferioritate ii roade atat de tare incat incearca sa dovedeasca exact cat de competenti sunt. Si sunt, numai ca nu doar asta conteaza.

Problema lor este ca vor ramane intotdeauna acest Sisif de corporatie. Muncesc mult, urca niste trepte in ierarhie si fie sunt mentinuti acolo, fie sunt retrogradati din cauza atitudinii de stapan de sclav, dobandita cu functia.

La workahoolicii de genul asta creativitatea se scufunda in orele petrecute peste program. Nici prea multe prime sau recunostinta nu primesc si ramane intrebarea…de ce sa te complaci intr-o situatie de genul asta?

A se nota ca nu am nimic cu workahoolicii, care, ca si mine, se zbat pentru proiectele lor. Buba e la cei care vor lucra intotdeauna pentru altii spre eterna lor frustrare.

Cunoasteti exemplare de genul asta ?

La Masca se joaca bine

Vazusem “Sluga la doi stapani” in liceu dar experienta nu m-a pregatit deloc pentru ce urma sa vad la #mascatweetmeet. Noroc cu domnul Chinezu ca m-a tras de maneca si m-a chemat la teatru, altfel cu siguranta mai treceau luni bune pana sa calc intr-o sala.

Dupa desfasurarea de forte la care am asistat, pot sa sustin oricand ca la Masca se joaca bine. Oamenii astia nu sunt prafuiti, ca norul ce iesea din matura Smeraldinei cand mai tragea cate o scatoalca in stanga si-n dreapta. Actorii sunt tineri, piesa e regizata astfel incat sa aiba repere discursive din actualitate, actorii interactioneaza cu publicul si impresioneaza prin naturaletea cu care intra in pielea personajelor.

Actorii de la Masca sunt de un profesionism uimitor. Improvizeaza fara probleme, implica publicul in piesa si fac din mica sala a teatrului de pe Uverturii, centrul Universului – pentru o ora si jumatate.

Masca a invatat sa se promoveze si bine face, pentru ca prin metoda asta isi asigura, incet dar  sigur, loialitatea publicului. Intalnirea de dupa spectacol cu actorii cu care puteam conversa si cu directorul teatrului, actorul Mihai Malaimare a fost de o naturalete desavarsita.

Despre piesa de teatru gasiti mai multe la Roxana si poze la Cristina iar pe cei de laMasca ii gasiti pe retelele sociale, ca toti oamenii care stiu sa se promoveze:)

MNAC : 4 expozitii, trei vizitatori

Prea mult timp trecuse de cand n-am mai calcat intr-un muzeu asa ca m-am scuturat bine de igonoranta si m-am indreptat spre muzeul meu preferat: MNAC.

Patru expozitii ma asteptau,  mustind de dorinta de a mi se dezvalui sub ochi.

Lumi utopice la primul etaj, expozitie Horia Bernea la al doilea, la al treilea Golden Flat & Co- ocazie cu care m-au amuzat colajele lui Ion Barladeanu si la parter o expozitie media “Anturaju’ si alte intamplari”.

Asadar, nici mai mult, nici mai putin de 4 expozitii si trei vizitatori. Da, trei..dintre care doi venisera cu o treaba la cineva.

Strainii blonzii s-au mirat nevoie mare la vederea detectorului de arme de foc/cutite/armament care strajuia intrarea in MNAC. Si asa a inceput dialogul savuros intre paznici ( care nu pot fi imbracati mai in contrast cu tot mediul de la MNAC decat sunt acum) si cei doi tipi care s-au debarasat de curele, geci, telefoane si rucsaci.

– what’s with all the security? are you afraid someone’s going to steel something from here? zice primul blond care a reusit sa treaca, dezlanat, cu pantalonii usor cazuti, prin detector.

in loc de raspuns…liniste adanca si chipuri zambitoare de portari si tantici de la muzeu. Una dintre ele isi ia inima-n dinti si intreaba cu amplob :

– german, german? are you german?

Imbracata in costum de profesoara, camasa alba/fusta neagra/pantofi de la Clujana, femeia cu freza de Andreea Esca, falfaie lasciv din gene spre tipul care se uita la ea amuzat, inainte de a-i spune:

– aaaaaa, no. english. so, what’s with all the security ?

-Security….yeeees, yeees. high!

Ar fi redundant sa mai specific faptul ca micul dialog a fost exhaustiv. Mi se pare absolut jenant sa nu pui, chiar si la intrare, personal pregatit sa comunice cu strainii. Ce se intampla cu cei care vor niste explicatii? Ce se intampla cu cei care cer niste directii sau informatii ?

Spiritul pe care vrea sa il emane MNAC ar trebui sa fie vizibil de la intrare. In schimb, turistii care vin aici, se lovesc din prima de doua obstacole. Detectorul de metale si bariera lingvistica.

Expozitiile sunt extraordinare. Singurul regret a fost ca ecoul pasilor mei nu gasea raspuns decat in cel al angajatilor de pe fiecare etaj.

Poate expozitia de Banda Desenata care se deschide in curand, la etajul 4, va mai inviora atmosfera.

Pana atunci, daca va intereseaza cum e cu dietele, gasiti raspunsuri la etajul 1. Trucurile sunt dezvaluite  in dialogul infiripat de angajati, in mijlocul lumii utopice.

despre intolerante

Se ia Pietricel si se aseaza frumos in fata unei mese. I se strang puternic degetele, unul cate unul in jurul unui electrod.

Ele se aseaza regulamentar. De cel mai mic si stramb, pana la degetul mare – care tradeaza prin unghia lata, cei 7 ani in care a fost supt la disperare. Se testeaza Pietricel cu un alt bat, cu care este impunsa in degetul mijlociu de la mana stanga. “de ce l-or fi ales pe asta, oare stiu ca-l folosesc pentru injuraturi non-verbale?”. Undele emise de la baza unghiei elimina unul cate unul, alimentele din care Pietricel isi duce traiul.

Aparatul smecher de la Plafar iti arata la ce ai intoleranta alimentara. 30 de minute mai tarziu, m-am ales cu o lista care face praf micul dejun de pana acum, ba si jumatate din pranz. Intoleranta alimentara incepe cu firul verde ce ceapa si se termina la bobul negru de maslina.

Chiar intrasem intr-o depresie sora cu spaima, ca nu mai am ce trece pe lista mea de intolerante.

Sunt intoleranta la aroganti. Mi se ridica parul pe ceafa si in celelalte zone in care a scapat neepilat cand ma lovesc nas in nas cu insolenta.

Intolerez vizibil, de-mi apare bube pe fata, workahoolicii frustrati. La fel de rau reactionez la misogini si copii de bani gata scufundati in lumea lor poleita.

Intolerez intoleranta. Da, se poate. Intolerez actele de homofobie, rasism si antisemitism.

Intolerez persoanele care-si atribuie meritele pentru o munca de echipa dar nu sunt in stare sa-si asume responsabilitati si mai intolerez si prostii. Asadar, sunt ocupata.

P.S. Lista de intolerante e deschisa, da cu pana!

Rango, pentru un somn linistit

Aceasta metafora, imbracata in haine animate, poate fi descrisa printr-un singur adjectiv, si ala exhaustiv : boooooo-riiiiiiiiiiing. Rango, doamnelor si domnilor e o animatie plictisitoare, foarte plictisitoare si extrem de plictisitoare. Atat de plictisitoare incat nici vocea lui Jonnhy Depp, nu il salveaza.
Oamenii picau ca mustele in jurul meu, in somn adanc si protector. Am simtit cum mi se netezesc circumvolutiunile in timp ce priveam cea mai slaba animatie pe care am vazut-o lately.
La baza, povestea preda lectia celui care se ridica de jos prin propriile-i puteri. E povestea unei soparle care ajunge in Vestul Salbatic si devine, intr-un final, marele erou care se dadea in fata celorlalti.
Desenul este urat realizat, daca va intrebati de ce, aflati ca este o productie Nickelodeon. Cu asta gasesc ca am spus tot.
Asadar, daca aveti chef de o tortura, mai bine platiti pe cineva sa intepe o papusa Voodoo cu chipul vostru pe ea. Nu mergeti la Rango, decat daca vreti sa dormiti incomod la cineva.

L’Oreal Infaillible Brush

Perfectiunea se cladeste cu pensula. Asta m-a invatat noul fond de ten de la L’Oreal, Infaillible Brush.

Ajunsa la varsta la care firmele de cosmetice au avut grija sa faca deja creme incadrate in segmentul “pentru primele riduri”, am nevoie de un fond de ten care sa ma ajute sa arat la fel de tanara ca acum un an. Ei bine, l-am gasit.

A fost dragoste la prima aplicare. O singura atingere a pensulei imbibate in fondul de ten cremos si i-am ramas dedicata pe urmatoarele luni. Faptul ca nuanta primita ma facea sa arat usor bronzata m-a ajutat sa mai invat un secret.

Combin putin fond de ten cu putina crema si ii deschid culoarea. Prietena Andreea O. mi-a spus-o, eu aplic constiincioasa.

L’Oreal a mizat bine pe mica pensula, cu care reusesc sa-mi cladesc, uniform, un chip proaspat, care rezista la orice schimbare de temperatura.

Vantul bate, Pietricel ramane infailibila. Ninge in luna lui marte, fondul de ten nu se topeste. Trec 24 de ore, chipul ramane la fel de proaspat de parca tocmai m-am trezit dintr-un somn de frumusete.

Fiind mai matinala decat calugarii sihastri, ma misc contra-cronometru intre trezit si iesit pe usa. E usor de ghicit ca am nevoie de produse care se aplica rapid. Infaibililul fondului astuia de ten i se trage de la pensula. Imi tencuiesc fata cu maiestria unui zugrav, imi intind rapid fondul fin si nici urma de grasime nu-mi mai luceste in zona T, intreaga zi.

Miroase frumos dar discret, cat sa nu te deranjeze si sa nu intre in conflicte capricioase cu parfumul pulverizat dupa ureche.

Infaillible Brush de la L’Oreal se gaseste de luna aceasta pe piata, la pretul de 66 de ron. Eu zic ca merita. Voi ce fond de ten folositi ?