Despre Balaurul Bondoc

Desi multi dintre noi s-au temut sa nu cada prada unei glume proaste facute de partizani ai opozitiei care au gasit o noua cale de a face misto de putere, de data asta nu e o gluma.

Balaurul Bondoc, nume ce rimeaza extraordinar de bine cu un alt nume cunoscut, a existat. Da doamnelor si domnilor si ce credeti, semana cu ” un dinozaur de mărimea unui curcan supradimensionat”. Nu stiu la ce televizor s-au uitat cercetatorii de au scos comparatia asta, dar e tare.

Velociraptorul era mare smecher.

“Anatomia lui ne arată că îşi vâna, probabil, prada într-o manieră diferită de verişorii lui, velociraptorii, care erau mai puţin robuşti”.

Cercetatorii americani cred ca balaurul bondoc era mai mult un “pugilist” decât un “sprinter” şi, la fel ca speciile de carnivore din zilele noastre, putea să ucidă animale mai mari decât el.

Ce-i drept membrele anterioare ale balaurului bondoc se pare ca erau puţin dezvoltate, scrie Mediafax.

Oare mai merita sa precizez ca Balaurul Bondoc a fost descoperit de un ungur ? Ramane sa decideti voi.

P.S  Asemanarile cu personaje reale sunt absolut si pur intamplatoare.

E loc de empatie la un jurnal de stiri ?

Pornesc de la mailul pe care l-am primit in urma cu cateva saptamani la redactie.

Nu este prima data cand tonalitatea cu care sunt anuntate stirile de dimineata ma surpinde. Ascultand stirea despre tragedia de la maternitatea Giulesti am fost din nou surprinsa sa constat aceiasi senzatie de lipsa de empatie pe care am mai experimentat-o si cu alte ocazii.

Am avut senzatia ca ascult stirile sportive in care numarul ar fi fost probabil goluri. Nu apartin domeniului mass media dar observ ca stilul Andreei Esca a marcat modul de prezentare al stirilor.

Concluzionand v-as ruga sa abordati un ton mai empatic si mai apropiat tonalitatii de zi cu zi. Cred ca in primul rand stirile sunt despre oameni si pentru oameni.

In profesia mea oamenii ma asculta pentru informatia pe care le-o dau. Tot jurnalul este citit pe acelasi ton. Neutru, calm, intr-un ritm pe care urechea sa-l inteleaga.  Poate m-am plafonat eu, poate sunt ramolita, nu stiu.  Asa ca va intreb pe voi : e loc de empatie la un jurnal de stiri ? Vreti sa simtiti lacrima aluia de citeste acolo de dupa microfon in glas si daca da, de ce ?

Pisica si Marele Geam

Il stiti pe Katze, va tot povestesc despre el. Ce nu stiti si, la randul meu, nu stiam este ca nu prea intelege el ce e cu geamul. Ce face o fereastra si de ce naiba nu pot trece prin ea cand e inchisa. Asta a fost dilema din seara asta petrecuta in Berceniul pe care il detestam cu totii, sau ma rog, cel putin eu.

Just in time

sunt momente in care prea devreme e de fapt exact la timp. Cand navalesti ca o gura de aer proaspat intr-o viata acoperita cu o pilota groasa de liniste si obisnuinta. cand zilele tale se deruleaza cu viteza aceluiasi generic de film, filmul vietii tale, un seinfeld pe pelicula ingalbenita.

sunt momente in care viata ta,  un tors de pisica tavalita pe pervaz in asteptarea cinei, e bulversata de pala de vant care a gadilat carligele de pe sfoara din gradina facandu-le sa se agite zgomotos.

In momente ca astea pun in loop melodia asta in casti si ma intreb cine iese sifonat din jocul asta de-a soarecele si pisica.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=oeg9Af7q9Jw]

Acum stiu raspunsul. Am castigat noi cu pretul unui sacrificiu tert. Nu mai conteaza cine a stat mai mult cu ochii-n tavan de dor, cine a prins zorile in cautarea unei solutii sau cine si-a innabusit durerile printre cearceafurile albe.

Erau momente in care tot universul de care aveam nevoie era cuprins sub o patura maro. Acolo faceam planuri de fuga, acolo ne pierdeam ore intregi sub patura cu puteri de pelerina invizibila. Nu stiu unde e acum, probabil zace aruncata pe un raft in asteptarea unei alte zile in care o sa vrem sa ne salveze.

Ceasul agatat intr-un cui pe peretele verde s-a oprit de cand ai venit. Isi tremura fara vlaga secundarul dar nu mai reuseste sa treaca mai departe. Suntem in momentul asta perfect, fara trecut, fara viitor. You were here just in time.

La bobarnacit de pepeni

Gramezi de pepeni cresc in fiecare noapte in piete, pe trotuare si la gurile de metrou. De parca o mana ascunsa ar fi plantat seminte de harbuz in asfalt si acum le-a venit sorocul. Coaja verde nu ascunde insa de fiecare data miezul rosu si dulce pentru care as face crima de om.

La fel ca relatiile, pepenii nu ofera nici o garantie. Ambalati in coaja lor verde inselatoare, pot ascunde delicii edenice sau un miez mai acru decat o gura de bors. Cum faci sa nu te trezesti cu un pepene bun de aruncat la gunoi ? Bunicul meu m-a antrenat intreaga copilarie pentru asta.

Ascultati vorba Celei Care Vorbeste Limba Pepenilor si luati aminte !

Ochiti un pepene din gramada care se revarsa. Ocoliti pepenii cu coaja lipsita de stralucire si forme ciudate. Galmele sau adanciturile pot fi semn de lipsa de apa sau de soare, lucru ce se traduce in pepene nasol.

Mai multe despre Ghidul celui care nu vrea sa fie fraierit de vanzatorul de pepeni, am scris aici.

Fericirea mi-a ramas captiva in Cantemir

Fericirea suprema, momentul ala  in care simti ca plutesti si ca intreg universul concura la starea ta de bine a durat 2 ani.

Am cunoscut-o intr-un apartament mizer in care puzzle-ul cu pereti cazuti era jocul fiecarei zile. Apartamentul construit in 70 si conservat ca atare pana in 2008 a fost prima casa dupa parasirea cuibului parintesc.

Au fost doi ani cu nu prea multi bani, doi ani cu chirii uriase si conditii precare. Doi ani in care am spalat blugii de mana si am degerat din cauza ferestrelor scorojite care nu tineau caldura in camera. Doi ani in care nu conta nimic din toate astea pentru ca serotonina imi invada toate celule si masca totul.

Intre timp fericirea s-a estompat odata cu cresterea nivelului de trai. Apartamentul daramat a fost inlocuit cu unul utilat si dotat, salariul a crescut si el,  escapadele prin strainataturi s-au inmultit si ele.

Fericirea a ramas insa prinsa intre peretii celor doua camere scorojote din Cantemir.  Privesc cu jind usa balconului deschis spre bulevard in speranta ca o conving intr-o zi sa ma urmeze.

Imi place

sa numar stelele de pe un cer clar, sa stau in veranda de pe care se vede un turn din Piata Mare, sa numar ploaia, sa ascult linistea, sa las basii sa-mi invadeze timpanul, sa.. sa… si in special sa…